Săptămâna Naţională pentru combaterea intoxicaţiilor acute exogene cu substanţe chimie 19-25 septembrie 2022


Progresele în tehnologie și dezvoltarea socială au dus la creșterea disponibilității
produselor chimice, inclusiv a medicamentelor, produselor de uz casnic, pesticidelor,
soluțiilor acide, bazice etc. Substanțele/amestecurile chimice potențial periculoase pot fi
găsite în interiorul și preajma locuinței, în stradă, la locul de muncă, locurilor publice etc.
Toate substanțele chimice au potențialul de a fi toxice, iar riscurile pentru sănătate ale
acestora utilizate pe scară largă pot fi subestimate. Orice activitate care implică substanțe
chimice poate avea un impact asupra stării de sănătate a populației. Indiferent de vârstă,
persoanele, în special copiii se pot intoxica urmare pătrunderii intenționate sau
accidentale a produselor chimice aparent inofensive în organismul uman. Intoxicațiile
acute de etiologie chimică constituie o problemă semnificativă de sănătate publică
globală, atât din cauza frecvenței, cât și a gravității lor, iar cazurile cresc de la o zi la alta
din cauza schimbărilor în stilul de viață și comportamentul social. Numărul exact de
intoxicații poate fi mai mare, deoarece multiple cazuri nu sunt raportate. Efectele
intoxicației variază de la boli pe termen scurt la leziuni cerebrale, comă și chiar moarte.
Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a estimat că, numărul cazurilor de
intoxicații acute accidentale variază între 3,5-5 milioane de cazuri în întreaga lume în
fiecare an. Dintre acestea, 3 milioane de cazuri sunt severe, ducând la 20.000 de decese
anual. Cele mai frecvente cazuri de intoxicație intenționată în țările industriale implică
supradozare cu analgezice, medicamente anti-anxietate și antidepresive. Totuși, cele mai
frecvente cauze în țările asiatice sunt pesticidele agricole rezultate din autointoxicare, în
special în zonele rurale, unde există o rată de letalitate de 10-20%. În țările în curs de
dezvoltare, diferiți factori contribuie la creșterea numărului de cazuri de intoxicații,
inclusiv sporirea anuală a volumului de substanțe chimice utilizate atât în producție, cât
și pentru utilizare în condiții casnice de populație, acumularea în mediul înconjurător a
unor cantități enorme de diverse produse chimice, existența lacunelor în reglementarea
utilizării produselor chimice, mai cu seamă a produselor de uz fitosanitar,
medicamentelor etc.
În Republica Moldova, începând cu anul 2016, Centrul Național de Sănătate
Publică (azi Agenția Națională pentru Sănătate Publică) a inițiat Săptămâna de prevenire
a intoxicațiilor acute neprofesionale exogene de etiologie chimică (IANEEC) cu
implicarea largă a specialiștilor din subdiviziunile teritoriale, a medicilor de familie,
profesorilor din instituțiile de învățământ și elevilor.
Anul curent, Săptămâna Națională de prevenire a IANEEC este organizată în
perioada 19-25 septembrie 2022, cu genericul „Nu lăsaţi substanțele chimice să vă
corodeze sănătatea!”, în regim mixt (format fizic și online), în funcție de evoluția situației
epidemiologice din țară, cu respectarea măsurilor antiepidemice de prevenire, control și
combatere a infecției COVID-19.
Ce produse chimice mai frecvent pot provoca intoxicație?
În rândul produselor potențial toxice se numără medicamentele, pesticidele,
produsele chimice de uz casnic, detergenți, solvenți, vopsele, monoxidul de carbon,
produsele cosmetice etc.
Medicamentele reprezintă peste jumătate din expunerile potențial toxice și
afectează toate categoriile de vârstă. Un copil poate ingera medicamentele găsite în casă
sau un adult i-ar putea administra neintenționat o supradoză decât cea prescrisă de un
specialist sau indicată în prospect. Nu toate aceste medicamente sunt disponibile sub
formă de pastile, unele fiind sub formă de plasturi adezivi pe care un copil le poate lipi
pe piele sau le poate pune în gură și suge, altele sub formă lichidă, siropuri. Luând în
considerare circumstanțele în care a avut loc intoxicația, putem distinge:
Intoxicațiile voluntare: supradozajul a fost intenționat, ca în cazul sinuciderii.
intoxicaţia cu medicamente este cauza morţii în 90% din cazurile de sinucidere.
Intoxicațiile accidentale: sunt foarte frecvente în rândul consumatorilor de
medicamente. Pot fi consecința amestecării medicamentelor, a supradozajului
neintenționat sau a interacțiunii cu alte medicamente sau cu alte substanțe (cum ar fi
alcoolul).
Produse de curățare și alte produse chimice de uz casnic
Cazurile de intoxicație pot apărea în urma ingerării sau inhalării de substanțe
chimice de uz casnic, cum ar fi înălbitor sau detergenți pentru vase, baie, rufe etc. Odată
ce ajung în organism aceste produse pot provoca leziuni ale tractului gastrointestinal sau
căilor respiratorii, unele pot provoca arsuri ale pielii, mucoaselor. Concomitent, trebuie
să reținem că, unele produse de îngrijire personală, cum ar fi demachiantul, cosmetice,
soluția de îndepărtare a lacului de unghii, parfumul, antiperspirantul, gelul de duș, chiar
și săpunul pot fi otrăvitoare dacă sunt ingerate, inhalate.
Pesticidele utilizate de persoanele fizice pe terenurile particulare de obicei sunt
achiziționate din piețe, magazine agricole și dacă sunt utilizate cu neglijență, pot afecta
sănătatea utilizatorului, mai cu seamă a copiilor. Conform unui studiu al „BMC Public
Health” (anul 2020) aproximativ 385 de milioane de cazuri de intoxicații acute cu
pesticide au loc anual în întreaga lume, provocând circa 11.000 de decese.
Intoxicația cu vopsea este un eveniment mai frecvent întâlnit în sezonul cald,
deoarece în acest moment se efectuează principalele lucrări de reparații, vopsire în
interiorul/exteriorul locuințelor. Vopselele sunt extrem de toxice datorită compușilor lor
constanți ai metalelor grele, așa-numitelor otrăvuri metalice (plumb, arsenic, zinc, cupru)
sau compușii acestora. Solvenții (toluen, dimetil cetonă, butanol, acetat de butil etc.) sunt
cele mai periculoase componente ale vopselei, datorită volatilității ridicate, au un efect
iritant local asupra pielii, mucoasei ochilor, nazofaringelui și orofaringelui.
Alcoolul – intoxicația cu alcool poate surveni urmare consumului de băuturi
alcoolice propriu zise sau acesta poate fi găsit și în parfum, apă de gură, produse de
curățare, dezinfectante pentru mâini și medicamente. Potrivit datelor OMS (anul 2019) la
nivel global, 3 milioane de decese în fiecare an au fost cauzate de consumul nociv de
alcool, ceea ce reprezintă 5,3% din totalul deceselor. Aproximativ 1 din 20 de decese este
rezultatul unei boli, vătămări, accident, omor sau sinucidere legate de consumul abuziv
de alcool. În general, 5,1 % din povara globală a bolilor și rănilor este atribuită alcoolului,
măsurată în anii de viață ajustați în funcție de dizabilități (DALY).
Monoxidul de carbon – un gaz extrem de toxic fără culoare, miros, gust, mai puțin
dens decât aerul rezultat din oxidarea incompletă a compușilor ce conțin carbon în timpul
procesului de ardere, una dintre nocivitățile întâlnite frecvent în mediul care afectează
viața noastră. Riscul de a fi expus la monoxidul de carbon este favorizat de sistemele de
încălzire din locuinţe (aragaze, sobe, şeminee, etc.) care nu sunt bine întreţinute, la care
lipsește sau este instalat prost coșul de evacuare, defectele vizibile și funcţionarea mai
mult de 2 ore a acestora fără aerisire periodică. Unele studii demonstrează că, 30 % din
numărul de persoane cu intoxicații severe cu CO decedează, iar 11% din supraviețuitori
au tulburări neurologice. O treime prezintă tulburări de personalitate. Printre factorii care
agravează pronosticul se numără alterarea stării de conștiență la prezentare, vârsta
înaintată, boli cardiovasculare preexistente etc.
Evaluarea datelor înregistrate și raportate de către subdiviziunile teritoriale ale
ANSP privind IANEEC pentru semestrul I al anului curent, denotă că, în perioada
nominalizată prin intermediul Punctului Focal al ANSP au fost raportate și înregistrate
932 de intoxicații, dintre care 15 cazuri de deces. Structura cazurilor de intoxicații acute
după vârsta persoanei afectate, demonstrează că, 569 (61%) intoxicați au fost adulți și
363 (39%) cazuri au avut loc în rândul copiilor (Figura 1).
Fig. 1. Numărul intoxicaţiilor acute neprofesionale exogene de etiologie chimică
înregistrate pe parcursul semestrului I, anul 2022
Evoluția comparativă a IANEEC înregistrate în decursul semestrului I anul 2021 și
semestrului I anul 2022, denotă creșterea cu 6,4% a numărului de persoane intoxicate
urmare expunerii la substanțe chimice (932 intoxicații – anul 2022, 820 cazuri – anul
2021). Structura intoxicațiilor după etiologie arată că, s-a majorat cu 7,8% numărul
persoanelor intoxicate în rezultatul utilizării inadecvate a medicamentelor, de la 348
cazuri, inclusiv 131 copii în anul 2021 la 407 afectați în anul 2022, dintre care 161 copii.
De asemenea, au crescut intoxicațiile cu alcool cu 15,8%, de la 122 afectați (32 copii)
urmare consumului excesiv de alcool înregistrate în anul 2021, la 168 cazuri (62 copii)
notificate pe parcursul semestrului I al anului 2022 (Tabelul 1).
Adulți Copii Total
569
363
932
14 1 15
Afectați
Decedați
În plus, în anul 2022 s-a înregistrat un număr mai mare de persoane afectate cu
ulterior pătrunderii în organismul uman a substanțelor chimice lichide (ex.: soluții acide,
bazice, solvenți) 94 cazuri (58 copii), în comparație cu anul 2021, semestrul I când au fost
intoxicați 66 persoane, majoritatea copii – 50 intoxicați.
O altă categorie de substanțe chimice potențial periculoase constituie pesticidele,
care la fel în anul 2022 au provocat mai mult intoxicații – 69 cazuri, inclusiv 25 copii
afectați, comparativ cu semestrul I al anul 2021, în perioada căruia au fost raportate 49
intoxicații cu pesticide, dintre care 15 copii. Referitor la cazurile de deces, se observă o
diferență semnificativă, în anul 2022 fiind raportate 15 decese inclusiv 1 copil,
comparativ cu 24 persoane decedate în 2021, dintre care 1 copil. Cele mai multe cazuri
de decese au fost cauzate de intoxicații cu gaze – 10 decese înregistrate în anul 2021
(raioanele Leova, Florești, Hîncești, Cantemir, Ialoveni și mun. Chișinău) iar în 2022 – 5
decese (raioanele Hîncești, Criuleni, Strășeni și mun. Chișinău). La fel, în perioada
semestrului I, anii 2021-2022, intoxicațiile cu medicamente au provocat câte 4 decese
(raioanele Hîncești, Briceni, Drochia, Călărași și Telenești) (Tabelul 1).
Este esențial de menționat că, rata suicidelor cu substanțe chimice, se menține la
nivel destul de înalt, în anul 2022 crescând cu 5,1% (de la 221 intoxicații suicidale,
inclusiv 36 copii, în anul 2021, la 245 cazuri în anul 2022, dintre care 38 copii). În mare
parte, astfel de intoxicații sunt rezultatul administrării incorecte a medicamentelor (183
persoane intoxicate în 2021 și 219 cazuri în decursul semestrului I al anului 2022)
(Tabelul 2).
Există, practic, două tipuri majore de substanțe/amestecuri chimice, un grup este
format din produse care nu au fost niciodată menite să fie ingerate sau inhalate, cum ar fi
șamponul, diluantul de vopsea, pesticidele, monoxidul de carbon și celălalt grup conține
produse care pot să fie ingerate în cantități mici, dar care sunt dăunătoare dacă sunt luate
în cantități mari, cum ar fi produsele farmaceutice, ierburile medicinale sau alcoolul.
La nivel global, 65% dintre persoane intoxicate accidental sunt copiii. Copiii cu
vârsta cuprinsă între 1 și 3 ani sunt cei mai expuși riscului. Majoritatea intoxicațiilor la
copii implică ingerarea produselor chimice, mâncate sau băute, altele pot pătrunde în
organismul uman prin piele, ochi sau pot fi inhalate. Curiozitatea, incapacitatea de a citi
etichetele de avertizare, dorința de a imita adulții, accesibilitatea și supravegherea
inadecvată a copiilor constituie factori care contribuie la apariția intoxicațiilor în rândul
copiilor. Adolescenții au, de asemenea, un risc crescut de intoxicații, atât accidentale, cât
și intenționate, din cauza comportamentului lor de asumare a riscurilor. Aproximativ
jumătate din toate intoxicațiile la adolescenți sunt clasificate ca încercări de suicid, ceea
ce necesită întotdeauna o evaluare medicală.
Persoanele în etate, precum și cele cu probleme de sănătate de asemenea constituie
grup vulnerabil referitor la cazuri de intoxicații acute de etiologie chimică. Confuzia
mentală, vederea slabă și utilizarea mai multor medicamente sunt principalele motive
pentru care acest grup are o rată ridicată de intoxicație accidentală. Un număr substanțial
de cazuri apar și ca tentative de suicid sau în rezultatul supradozării cu droguri.
Simptomatologia unui caz de intoxicație poate varia în funcție de vârsta persoanei,
de tipul, cantitatea de substanță implicată și de cât timp a trecut de la pătrunderea toxicului
în organism.
Care sunt simptomele intoxicației cu substanțe chimice?
• Greață, vomă • Anxietate, nervozitate, iritabilitate, tremor
• Transpirație rece, frisoane • Convulsii
• Durere abdominală, cefalee,
amețeli
• Tulburări ale respirației
• Crampe musculare • Salivare sau lăcrimare
• Somnolență bruscă, confuzie sau
scăderea vigilenței
• Reziduuri de substanță sau arsuri în jurul
gurii, dinților, ochilor sau pe piele
• Îngustarea sau dilatarea pupilelor • Un mod ciudat de comportament
Cele mai răspândite cauze ale intoxicațiilor în Republica Moldova:
• disponibilitatea în familii a multiplelor medicamente, soluții, detergenți;
• păstrarea produselor chimice, inclusiv a medicamentelor, pesticidelor, vopselelor în
vizorul copiilor;
• reambalarea produselor în recipiente confundabile cu apa, alimentele;
• neglijarea și lăsarea copiilor fără supraveghere și accesul liber al acestora la produse
chimice potențial periculoase;
• manipularea produselor chimice (pesticidelor, vopselelor, solvenților, detergenților
etc.) în apropierea copiilor, supuși riscului de expunere;
• prelucrarea părților corpului copiilor cu preparate de uz veterinar;
• nerespectarea indicațiilor medicului sau a dozei menționate în prospect la
administrarea medicamentelor;
• exploatarea surselor de încălzit, inclusiv a sobelor în stare tehnică deplorabilă;
• situația socio-economică precară a familiei etc.
Măsurile de prevenire
✓ Asigurați-vă că păstrați produsele chimice în dulapuri încuiate. Nu lăsați
substanțele/amestecurile chimice nesupravegheate, în special acolo unde copiii pot
ajunge la ele, chiar și pentru o clipă.
✓ Păstrați medicamentele și articolele de uz casnic în recipientele lor originale pentru
a evita confuzia privind conținutul sticlei. Nu le depozitați în apropierea
alimentelor.
✓ După utilizare, asigurați-vă că capacul produsului este strâns și sigur.
✓ Citiți cu atenție etichetele de pe produse chimice, inclusiv medicamentele. Nu vă
referiți niciodată la medicamente drept „bomboane” – acest lucru poate determina
copiii să considere că este inofensiv pentru a mânca.
✓ Nu amestecați niciodată substanțele chimice. Uneori, amestecarea substanțelor
chimice poate duce la combinații mortale. De exemplu, amestecarea înălbitorului
și amoniacul poate crea gaze toxice.
✓ Învață-ți copiii despre efectele produselor chimice. Este important, ca copiii să
cunoască că, substanțele chimice sunt periculoase și nu trebuie atinse și nici întrun caz consumate.
✓ Exploatați cu maximă prudență și verificați periodic sobele și alte surse de încălzit,
instalați sisteme de detectare de fum, gaz.
Consolidarea serviciilor medico-sanitare publice din ultimii ani și ameliorarea
activităţilor de evidență şi raportare a cazurilor IANEEC au contribuit la elucidarea
situaţiei reale privind persistenţa multiplelor cazuri de intoxicații acute, apariţia cărora
este cauzată şi în continuare de nerespectarea păstrării sau administrării incorecte a
substanțelor chimice (medicamentelor, pesticidelor, vopselelor), nivelul scăzut de
cunoştinţe a populației despre pericolul acestora asupra sănătății, accesul liber al copiilor
la substanțele chimice, utilizarea substanțelor chimice în scop suicidal. Este important de
acordat o atenție deosebită măsurilor de prevenire a efectelor negative la nivel de teritoriu,
intensificarea colaborării intersectoriale și asigurarea acțiunilor de comunicare, informare
și educare privind măsurile de prevenire a acestora și organizarea unor acțiuni coordonate
întru diminuarea și neadmiterea a astfel de cazuri.
În calitate de instrumente contextuale în organizarea activităților de prevenire a
IANEEC servesc: Ghidul practic „Metodologie privind organizarea activităților de
comunicare și informare în prevenirea intoxicațiilor acute exogene de etiologie chimică”,
pliantele informaționale „Utilizarea substanțelor chimice cu scop de tratament contra
pediculozei, scabiei sau oricărei altei boli este interzis”, „Ce facem în cazul intoxicațiilor
chimice în condiții de casă” elaborate de către specialiștii ANSP.

Comentarii recente