Organizarea Săptămânii de promovare a aplicării raționale a produselor de uz fitosanitar (PUF)
Săptămâna de promovare a aplicării raționale a produselor de uz fitosanitar (pesticidelor) are loc anual din 2016 în a treia săptămână a lunii martie. Acest eveniment în anul 2022 se va organiza în perioada perioada 21-26 martie cu genericul „Gestionarea irațională a pesticidelor – factor de risc pentru sănătatea umană”, un concept ce implică sănătatea tuturor care trăiesc în jurul nostru, fie oamenii și/sau mediul înconjurător.
Efectele produselor de uz fitosanitar/pesticidelor asupra sănătății și asupra mediului ne privesc pe toți, orice am face, oricine am fi: consumatori, fermieri, aleși, cetățeni, crescători de animale, bucătari. Cu toții putem alege să susținem alternative la pesticide în viața de zi cu zi.
Pesticidele sunt produse chimice utilizate în scopul protecției plantelor și care au destinația de a nimici insectele dăunătoare, agenții patogeni ai bolilor plantelo r, buruienilor, fără a influența negativ însăși culturile vegetale. Aceste substanțe sunt folosite de foarte mult timp, unele fiind produse naturale (sulf, piretru). Din cauza sporirii nivelului și performanțelor agriculturii și adaptării dăunătorilor la substanțele deja existente a fost nevoie de noi substanțe, astfel după 1944 s-a dezvoltat industria pesticidelor sintetizate. Acestea reprezintă o sursă de risc toxic din cauza remanențelor în sol, plante și ulterior în organismul fie a peștilor, păsărilor, animalelor și într-un final în organismul uman. Anumite pesticide nu pot fi degradate de către microorganisme sau de echipamentul enzimatic al organismului uman și de aceea se acumulează în organe, sol și plante.
În urma aplicării iraționale a pesticidelor s-a impus problema contracarării poluării intense a legumelor și fructelor, care fiind la loc de cinste pe mesele oamenilor, prin consum îndelungat au devenit un factor important de risc pentru sănătate. A apărut astfel un câmp suplimentar pentru studii și dezbateri pentru medicii igieniști, specialiștii toxicologi.
Începând cu sec. XX, în republică au fost utilizate pe scară largă o serie de produse, care s-au dovedit a fi toxice, iar efectele asupra organismului uman au început să apară în timp, ceea ce a impus specialiștii spre o analiză mai detaliată a substanțelor date și ulterior interzicerea unora dintre ele. Astfel începând cu anii 70 ai sec. XX, o serie de preparate au fost scoase din uz, iar producerea lor interzisă (tab. 1), însă cu toate acestea efectele unora din ele au rămas până în prezent. În 2010 a fost realizată inventarierea și cartografierea locațiilor contaminate cu mai mulți poluanți organici persistenți și pesticide în cantitale totală de 3245 tone în 424 locații, fiind astfel identificate 1604 suprafețe contaminate cu pesticide organoclorurate, organofosforice și bifenili policlorurați (BPC) cu peste. Prezența acestor situsuri contaminate se datorează politicilor și managementului centralizat, la nivel național, de aprovizionare cu produse de uz fitosanitar promovat în URSS. Un astfel de
sistem condiționând utilizarea excesivă a pesticidelor, printre care s-a enumrat și RSSM. ’ ’
Expunerea profesională la pesticide se atribuie angajaților, care practică lucrări agricole atât pe câmpuri deschise cât și în sere, celor preocupați de tratarea semințelor, de comercializarea PUF etc.
Expunerea populației generale la pesticide are loc în principal prin consumul de alimente și de apă potabilă contaminate cu reziduuri de pesticide, în timp ce expunerea substanțială poate apărea ș/sau în timpul organizării lucrărilor pe terenuri particulare.
Pesticidele necesită a fi gestionate: manipulate, depozitate și utilizate în concordanta cu recomandările de pe etichetă, de specificații instruiți în acest domeniu și conform prevederilor fișei de securitate.
În ciuda popularității și a utilizării pe scară largă a pesticidelor, exista îngrijorări serioase cu privire la riscurile pentru sănătate, care rezultă din expunerea agricultorilor la amestecarea și aplicarea pesticidelor sau în câmpurile tratate și din reziduurile pe alimente și în apa de băut pentru populația generală.
Aceste activități au provocat o serie de intoxicații accidentale și chiar utilizarea de rutină a pesticidelor poate reprezenta un risc major pentru sănătatea agricultorilor atât pe termen scurt, cât și pe termen lung, totodată poate degrada mediul înconjurător.
În țările în curs de dezvoltare, agricultorii se confruntă cu riscuri mari de expunere datorită utilizării de substanțe chimice toxice interzise sau restricționate în alte țări, tehnici incorect reglate pentru aplicare, echipament de pulverizare prost întreținut sau total inadecvat, practici inadmisibile de depozitare și adesea refolosirea containerelor vechi de pesticide, excluderea echipamentului de protecție în timpul aplicării. Evident, expunerea la pesticide prezintă un pericol continuu pentru sănătate. Prin natura lor, majoritatea pesticidelor prezintă un grad sporit de toxicitate, deoarece sunt destinate să ucidă anumite organisme și să creeze astfel un risc mare pentru sănătatea publică. În acest context, utilizarea pesticidelor a generat îngrijorări serioase nu numai cu privire la efectele potențiale asupra sănătății umane, dar și impactului asupra vieții sălbatice și a ecosistemelor sensibile.
Adesea, tratamentele cu pesticide se dovedesc
contraproductive, deoarece ucid specii benefice, cum ar fi dușmanii naturali ai dăunătorilor și sporesc șansele de dezvoltare a rezistenței dăunătorilor la pesticide. În plus, mulți utilizatori finali cunosc prea puțin riscurile asociate utilizării pesticidelor, inclusiv rolul esențial al aplicării corecte și al măsurilor de precauție necesare.
Chiar și fermierii care sunt conștienți de efectele nocive ale pesticidelor sunt uneori incapabili să transpună această conștientizare în practicile lor.
În ultimii ani se plasează pe piață o varietate largă de produse de uz fitosanitar, care pentru a fi plasate pe piață necesită expertiză și avizare sanitară, astfel în funcție de situație acestea sunt prezentate spre omologare, reomologare, extinderea domeniului de aplicare sau alte modificări în fișa tehnică conform prevederilor cadrului normativ național în vigoare.
Pe parcursul anului 2021 specialiștii în domeniul siguranței chimice și toxicologiei din cadrul Agenției Naționale pentru Sănătate Publică au evaluat, avizat sanitar 186 produse de uz fitosanitar și a fertilizanți, dintre care 168 produse de uz fitosanitar și 18 fertilizanți.
Fig. 1. Repartizarea avizelor sanitare în domeniul omologării, reomologării și extinderii domeniului de aplicare a PUFF în perioada anilor 2018-2021
Este de menționat, că pesticidele acționează nefast starea de sănătate inclusiv afectează materialul genetic, inițiind dezvoltarea cancerului. Mai mult, studiile arătă o creștere a cantității de zahăr și grăsime în sânge la femei. De asemenea, s-a observat creșterea în greutate și faptul, că ficatul se mărește. La bărbați, s-a constatat pierderea în greutate, sensibilitate sporită a rinichilor și anumite dezechilibre ale ficatului.
Pesticidele pot trece bariera placentară. Acționează asupra fătului în diverse stadii de dezvoltare și duc la diverse malformații congenitale.
Pe de altă parte, aportul de reziduuri de pesticide mai poate duce la apariția cancerului, a bolilor sistemului nervos și poate avea efecte negative asupra sistemului imun, provoca probleme sexuale și de reproducere.
Toxicitatea asupra omului este direct legată de structura chimică a produsului, lucru reliefat de următoarele aspecte:
- majoritatea pesticidelor pătrunse prin ingestie cauzează colici, grețuri, voma și diaree;
- acționează asupra sistemului nervos producând tulburări senzoriale și de sensibilitate, nevrite, convulsii, paralizii și tulburări psihice;
- în cazul anumitor clase de pesticide apar manifestări hepato – renale, tulburări de ritm cardiac și respiratorii, modificări cutanate și modificări sanguine;
- un aspect particular îl constituie tulburările biochimice enzimatice și de metabolism întâlnite în intoxicațiile cu
Problema utilizării corecte a preparatelor de uz fitosanitar pentru populația republicii este una primordială, pentru a le utiliza rațional și corect trebuie de știut ca acestea trebuie:
- de procurat în locuri specializate;
- să se cunoască destinația și modul de utilizare;
- să dispună de certificate de calitate;
- depozitate în locuri sigure, destinate pentru acest scop;
- utilizate de către persoane competente;
- să fie luate la evidență în gospodăria pentru care au fost procurate;
- să nu se admită la lucrările de aplicare a pes ticidelor copiii și femeile însărcinate;
- pentru aplicarea pesticidelor pe terenurile particulare se admit doar produse de grupele III-IV;
- să respecte cerințele igienice și securitatea a muncii.
În acest context este extrem de important de gestionat corect și rațional produsele de uz fitosanitar cu respectarea cerințelor indicate pe eticheta.
Conducătorii unităților, unde se efectuează lucrări cu produsele de uz fitosanitar și fertilizanți, sunt obligați să asigure familiarizarea persoanelor implicate în lucrările respective, cu caracteristica și particularitățile acțiunii asupra organismului uman, măsurile de securitate, igiena de producție și personală, precum și instruirea personalului în protecția muncii, securității antiincendiare, acordarea primului ajutor medical în caz de intoxicare cu pesticide. Persoanele, care nu au fost supuse controlului medical, nu au instruirea specială, privind acordarea primului ajutor medical sau care au contraindicații medicale pentru acest gen de activitate, nu se admit la lucrările de protecție a plantelor. Lucrătorii cu produsele de uz fitosanitar trebuie să respecte strict regulile de igienă personală. În timpul lucrărilor se interzice alimentarea cu hrană și apă, fumatul, precum și scoaterea hainei și echipamentelor de protecție; aceasta se permite în timpul orelor de odihnă pe terenuri special amenajate, după spălarea minuțioasă a mâinilor și feței.
Păstrarea produselor de uz fitosanitar se permite doar în depozite specializate, doar după autorizarea acestora de către autoritățile în sănătate publică în coordonare cu autoritățile abilitate de protecție a plantelor, de mediu și situații excepționale. În cazul depistării nerespectării regulilor sanitare, de stocare a pesticidelor, exploatare a depozitului, autorizația se retrage, iar exploatarea în continuare a acestor depozite este interzisă până la lichidarea neajunsurilor.
Depozitarea produselor de uz fitosanitar și fertilizanților în depozitele ce nu dispun de autorizarea respectivă este interzisă.
În Republica Moldova anual se utilizează circa 2100 tone de produse de uz fitosanitar (PUF). Valoarea medie a intensității de utilizare a produselor de uz fitosanitar constituie 1,6 kg/ha, iar în unele regiuni ale țării se constată o intensitate crescută de circa 4,6 kg/ha. Deși pesticidele sunt dezvoltate prin proceduri foarte stricte de reglementare pentru a funcționa cu o certitudine rezonabilă și cu un impact minim asupra sănătății umane și asupra mediului, există preocupări serioase cu privire la riscurile pentru sănătate care rezultă din expunerea la astfel de produse.
Pesticidele au utilizări pe scară largă și pot afecta sănătatea umană și a mediului într-o varietate de situații. Nici un pesticid nu este sigur de utilizat sau manipulat, toate având un anumit nivel de risc. Pe lângă contactul direct și indirect cu produsele agricole pesticide, oamenii pot fi expuși la pesticide din produsele de larg consum și la reziduurile de pesticide și nitrați din mediile de expunere, inclusiv alimente, apă potabilă, aer și sol. Un loc important în patologia umană îl ocupă intoxicațiile cu pesticide, cauzate în principal de producerea sporită și utilizarea în masă a pesticidelor, mai cu seamă de persoane neinstruite. Astfel, doar în perioada ultimilor 6 ani (2016-2021) au fost înregistrate 655 cazuri de intoxicații, dintre care 223 la copii. De asemenea o preocupare și mai serioasă constă în numărul deceselor cauzate de pătrunderea accidentală/intenționată a pesticidelor care pentru perioada dată a constituit 24 cazuri, dintre care 5 copii.
Pentru a evita apariția unui caz de intoxicație cu pesticide, citiți cu atenție eticheta și asigurați-vă că ați selectat produsul potrivit pentru pesticide, că aveți echipamentul de protecție personala necesar și că sunteți conștient de orice pericol deosebit pe care îl poate prezenta produsul. Respectați toate instrucțiunile de amestecare și încărcare, nu utilizați nici mai mult si nici mai puține pesticide decât cantitatea recomandată. Verificați fișa cu date de securitate pentru măsuri de siguranță suplimentare și excludeți prezența persoanelor neautorizate sau neechipate corespunzător în zona de lucru.
În scopul desfășurării mai eficiente a evenimentului preconizat sugerăm să vă ghidați de cadrul normativ național în domeniul gestionării PUFF:
- Legea nr.119/2004 cu privire la produsele de uz fitosanitar;
- Hotărârea Guvernului nr. 1045/2005 pentru aprobarea Regulamentului cu privire la importul, stocarea, comercializarea și utilizarea produselor de uz fitosanitar și a fertilizanților;
- Regulamentul nr. 231/2003 privind gestionarea produselor de uz fitosanitar și a fertilizanților ăn economia națională;
- Regulamentul sanitar nr. 06.6.3.11-95/1995 privind stocarea, neutralizarea, utilizarea și înhumarea substanțelor și reziduurilor toxic
Prezentul material este elaborat în calitate de suport metodologic pentru specialiștii CSP (în limită competențelor) în promovarea regulilor de aplicare rațională ale pesticidelor pe câmpurile agricole și terenurile particulare, măsurilor de prevenire a intoxicațiilor neprofesionale exogene de etiologie chimică în activitatea cotidiană.

Comentarii recente